ONORARII

În privinţa onorariilor percepute de către Cabinetul de Avocatură MIHAELA ALEXANDRU, cuantumul acestora este negociabil şi este determinat în concret, în funcție de obiectul cauzei, complexitatea, durata estimată și volumul de muncă – toate acestea estimate de către avocat.

Pentru consultanţa juridică acordată se percepe onorariu atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Consultanţa juridică reprezintă activitatea avocatului de evaluare juridică a situaţiei concrete prezentate de către client, pe baza tuturor documentelor deţinute de către acesta din urmă, urmată de formularea unui punct de vedere juridic cu privire la oportunitatea, necesitatea ori şansele de succes ale unei acţiuni legale.

Trebuie menţionat că onorariile percepute pentru serviciile juridice acordate nu pot coborî sub minimul onorariilor stabilite de normele legislative prin Tabloul Onorariilor Minimale, din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017.

De reţinut însă că nici un tip de onorariu practicat de Cabinetul de avocatură MIHAELA ALEXANDRU nu înlătură obligaţia clientului de a achita toate cheltuielile reprezentând taxe legale (de timbru, pentru traduceri, notariale, cheltuieli impuse de necesitatea deplasării avocatului la instituţii, instanţe ori parchete aflate în altă localitate decât cea a sediului Cabinetului de avocatură, precum şi alte cheltuieli punctuale, care nu ţin de rezultatul litigiului – toate aceste cheltuieli fiind dovedite cu documente justificative).

Onorariul fix

Onorariul fix reprezintă suma cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl/le prestează clientului.​

Onorariul fix se datorează avocatului, indiferent de rezultatul obţinut prin prestarea serviciilor profesionale.

Avocatul poate primi de la client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.​

Onorariul de succes

  • Onorariul de succes reprezintă suma negociată cu beneficiarul serviciilor juridice, în sumă fixă sau variabilă, drept compensație pentru rezultatul obținut.
  • Cu alte cuvinte, onorariul de succes reprezintă onorariul pe care avocatul are dreptul să îl solicite şi să îl obţină în completarea onorariului fixat, în funcţie de rezultatul obţinut ori de serviciul juridic oferit.
  • În cauzele penale, onorariul de succes poate fi practicat doar în legătură cu latura civilă a cauzei.
  • De asemenea, onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul fix sau lunar.

Abonamentul lunar

Există posibilitatea de a oferi clienților cu probleme juridice complexe şi numeroase consultanță, asistare și reprezentare în baza unui abonament lunar, care oferă avantajul cunoaşterii îndeaproape şi permanente a problemelor juridice ale clientului respectiv, precum şi pe cel al disponibilității prompte în oferirea serviciilor juridice, fără condiţionarea întocmirii prealabile a contractului de asistenţă juridică pentru fiecare situaţie juridică în parte (unele dintre acestea necesitând intervenţii imediate).​

Aceste avantaje contribuie la prevenirea situaţiilor juridice dificile, pentru care trecerea timpului sau o reacţie tardivă poate conduce la tergiversarea rezolvării acestora, generând, în caz contrar, litigii costisitoare şi îndelungate.

Aveți întrebări? Intrați în legătură directă cu mine!