Despre Mine

Avocat cu experiență profesională dobândită în 28 de ani de activitate juridică, desfășurată ca avocat, procuror, judecător, inspector judiciar și consilier în cadrul Administrației Prezidențiale.

  • 1991 – 1993: avocat;

  • 1993 – 1995: procuror;

  • 1995 – 2009 judecător la Judecătoria Brăila, Judecătoria Brașov, Tribunalul Brașov; Curtea de Apel Brașov;

  • 2009 – 2018: judecător-inspector; inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare  – Consiliul Superior al Magistraturii;

  • 2018 – 2019: consilier în cadrul Administrației Prezidențiale – Departamentul Legislativ şi respectiv, Departamentul de Reformă Instituțională și Constituțională.

Experiența profesională prezentată succint mai sus mi-a permis să desfășor activitatea judiciară în toate profesiile juridice ale sistemul judiciar, iar cea de inspector judiciar mi-a oferit “imaginea de ansamblu” asupra acestui sistem, precum și șansa de a intra în contact cu instanțe şi magistrați din toată țara, cu privire la care am exercitat atribuțiile specifice de îndrumare și control, dar și de tragere la răspundere disciplinară.

În această calitate, de inspector judiciar, am pledat cu succes, ca reprezentant al Inspecției Judiciare, în cauzele având ca obiect angajarea răspunderii disciplinare a magistraților, în fața Consiliului Superior al Magistraturii şi a Înaltei Curți de Casație şi Justiție, inclusiv în fața Completului de 9 Judecători din cadrul instanței supreme.

În calitate de consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, am întocmit multiple sesizări ale Curții Constituționale, privind neconstituționalitatea unor proiecte de acte normative, demersuri încununate de succes.

Pot afirma cu certitudine că, datorită experienței profesionale prezentate anterior, seriozității și profesionalismului dobândit și dovedit, pot oferi la cel mai înalt standard servicii de consiliere juridică, asistență juridică și reprezentare, la toate instituțiile, organele de urmărire penală, instanțele de judecată de toate gradele (judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, organisme și instituții europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului).


Contact

Aveți întrebări? Intrați în legătură directă cu mine!