CONSULTANȚA JURIDICĂ

În privinţa onorariilor percepute de către Cabinetul de Avocatură MIHAELA ALEXANDRU, cuantumul acestora este negociabil şi este determinat în concret, în funcție de obiectul cauzei, complexitatea, durata estimată și volumul de muncă – toate acestea estimate de către avocat.

Pentru consultanţa juridică acordată se percepe onorariu atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Consultanţa juridică reprezintă activitatea avocatului de evaluare juridică a situaţiei concrete prezentate de către client, pe baza tuturor documentelor deţinute de către acesta din urmă, urmată de formularea unui punct de vedere juridic cu privire la oportunitatea, necesitatea ori şansele de succes ale unei acţiuni legale.

Trebuie menţionat că onorariile percepute pentru serviciile juridice acordate nu pot coborî sub minimul onorariilor stabilite de normele legislative prin Tabloul Onorariilor Minimale, din Hotărârea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017.

De reţinut însă că nici un tip de onorariu practicat de Cabinetul de avocatură MIHAELA ALEXANDRU nu înlătură obligaţia clientului de a achita toate cheltuielile reprezentând taxe legale (de timbru, pentru traduceri, notariale, cheltuieli impuse de necesitatea deplasării avocatului la instituţii, instanţe ori parchete aflate în altă localitate decât cea a sediului Cabinetului de avocatură, precum şi alte cheltuieli punctuale, care nu ţin de rezultatul litigiului – toate aceste cheltuieli fiind dovedite cu documente justificative).

Aveți întrebări? Intrați în legătură directă cu mine!